Larisa Bălan reînnoiește inteligent limbajul poetic, creând efecte surprinzătoare și dovedind prospețime, originalitate, deosebită sensibilitate și candoare.

Cuvântul autoarei:

Să facem cunoştinţă!

Dar... întotdeauna mi-a fost greu să mă prezint.

Ce trebuie să spui despre tine? Ce ar trebui să omiți?

Dacă ne definesc rolurile pe care le avem, atunci încep prin a spune că sunt fiică: puțin din copilul căreia îi plăcea enorm să vadă lumea de pe umerii tatălui sau care a crescut cu sfaturile despre viață spuse de mama. Sunt sora mai mare, care se uita printre degete după fiecare căzătură a surorii mai mici. Sunt nepoata care a adunat în suflet atâtea povești din ochi de bunici. Sunt studentă, cu un pix tremurând la examene; sunt munca din spatele fiecărei note de 10 și încerc să fiu un profesionist, așezat comod între cuvinte. Sunt prietenia de o oră din parc, dar și cea care a durat ani. Sunt fragmente de oameni: Nicolae, Amalia, Daiana, Elisabeta, T., S., I., C., A., L., V. și toți pe care i-am avut călători prin viață. Iar restul... sunt un eu în formare. Sunt toată iubirea pe care am oferit-o și toată iubirea nedescoperită încă.

Eu cred însă că oamenii sunt mai mult decât statusurile pe care le au. Sunt emoție. Poate de aici și pasiunea pentru poezie, pentru tot ce înseamnă trăirea din spatele fiecărui sentiment. Sunt experiențe pe care le-au avut, visurile care le tremură pe buze, dorințele pe care și le pun la zilele de naștere, locurile pe care vor să le viziteze și cele pe care le-au respirat deja. Oamenii sunt fericire și tristețe, entuziasm și delăsare, dorință și deznădejde; sunt iubire și frică. Iar eu... eu cred că sunt puțin din fiecare...

Fiecare prezentare a mea, de mulți ani încoace, a început cu un citat: „Nu voi fi un om obișnuit, pentru că am dreptul să fiu un om extraordinar!” (Peter O’Toole). O propoziție care a înghițit tot ce simt că am fost, sunt și vreau să devin. Să fiu un ceva-puțin-mai-mult. Să construiesc tot ce poate un om clădi: de la construcții fizice, la energii și amintiri. Vreau să aduc un plus de valoare lumii în care trăim și caut în oameni aceeași pasiune pentru frumos și aceeaşi dăruire pentru tot ce ne înconjoară.

De aici și poezia. Am fost întrebată de multe ori de unde adun inspirația. Mi-a plăcut întotdeauna să explic cum desfac sentimentele și, uneori, le mai împrumut și pe ale altora. Sunt un observator de trăiri și emoții și un căutător de sens din sufletul fiecărei acțiuni, fiecărui gest, cuvânt, fiecărei priviri. Îmi place să găsesc frumosul din urât și urâtul din frumos. Nu le consider greșite pe niciuna, ci doar un mix care dă sens cuvântului viață.

Te invit totuși să citești poemele. Să mă citești. Dincolo de cuvinte, de impresii, scriu despre mine și pentru mine și, în același timp, scriu despre oameni și pentru oameni.

...Iar dacă oamenii sunt 75% apă, bănuiesc că de restul, până la infinit, sunt versuri...

Cu drag,

Un om