Mara lui Ioan Slavici, roman plasat într-un mic burg ardelenesc și care are două protagoniste puternice, reprezintă un punct de cotitură în istoria romanului românesc modern, un vârf al literaturii din secolul al XIX-lea și un pas intermediar esențial în traseul canonului literar autohton interbelic. Este o capodoperă a genului romanesc în literatura noastră.

Deși nu prezintă o societate progresistă în adevaratul sens al cuvântului, Slavici pune pe tapet un spațiu de graniță, un loc comun, o societate în care participanții se tolerează, mai ales în virtutea unor scopuri cât se poate de cinice și mai ales când totul se termină cu bine.

Eroina dislocă rolurile de gen active în epocă, fiind un personaj emancipat față de modelele existente.

Mara exploatează logica societății în care trăiește în folosul ei, dar nu se revoltă, nu comite acte de rebeliune – „activismul” ei este unul mascat, limitat, un agent care lucrează din interior. Exhibarea (chiar daca nu depășirea) rolurilor de gen active și a formelor parțiale de transgresiune sunt un castig important pentru finalul secolului al XIX-lea românesc.