Monocrom, V1

Alexandra s-a temut că nu o să-mi placă a sa poveste, chiar m-a atenționat că povestea nu este foarte alertă, din contră, se axează mai mult pe personaje. Ei bine, draga mea, cum ți-am spus la momentul când am finalizat cartea, îți spun și acum: mi-a plăcut povestea creionată de tine și aștept volumul doi, mi-ai promis acțiune! 🤣 Vanessa și Oscar sunt doi tineri care trăiesc la marginea prăpastiei, fiecare bântuit de proprii demoni și ducând lupte la interior, cărora cu greu le fac față, gândurile necurate nelipsind din mintea lor. Vanessa este hărțuită de cei din jur, ținută-n “țarc” de bunica sa, nevoită să uite imaginea surorii sale decedate, iar Oscar este un solist “ratat”, refuzat de mai multe case de discuri, cântă prin diverse baruri pentru a-și procura un mic venit, să supraviețuiască. Cei doi se intersectează la un orfelinat, unde sunt voluntari, iar ciocnirea lor poate fi salvarea de care au nevoie sau le poate fi fatală… Cum menționam, povestea se axează foarte mult pe personaje, pe trăirile lor, sentimentele și gândurile, luptele care se dau la interior, și dacă ai avut măcar un moment în care gândurile necurate ți-au bântuit mintea, este imposibil să nu te regăsești în personajele Vanessei și a lui Oscar. Alexandra a surprins și a redat atât de bine momentele și emoțiile, îți dă de gândit cu fiecare gest al personajelor, fiecare replică, ajungi să diseci totul, doar ca să prinzi esența și să îi înțelegi cât mai bine. Având și dublă perspectivă, te atașezi de personaje cu ușurință, empatizezi cu ele și le înțelegi, poate nu în totalitate, dar în mare parte. Oricât de dens este întunericul în care te afli, chiar și cea mai mică lumină îți poate da speranță și te poate ghida, doar să îi permiți, iar “Monocrom” a demonstrat asta. Este o poveste despre emoții, sentimente, obsesie, pierdere, speranță, obsesie, este o poveste fictivă care ușor poate fi desprinsă din realitate. “ - De fiecare dată când o să te apropii prea mult de mine (…), o să te sfâșii în bucăți, iar tu nu o să te retragi niciodată. - Dar o să mă iubești? - În fiecare secundă a existenței mele. O să-mi bați mereu în piept, Vanessa. Pentru că aici e locul tău. Și va fi mereu.” “ - Încerc să te țin la distanță, roșcato. Sunt, așa cum m-ai numit, însăși problema. Nu aș aduce nimic bun în viața ta, doar te-aș târî după mine prin mocirlă. - Nu e de parcă aș fi acum pe plajă sau în paradis. Sunt sigură că tot în mocirlă stau și eu. Doar pentru că tu nu o vezi, nu înseamnă că nu există. - Indiferent unde ai fi, cu mine ai trece doar prin ploi și furtuni. Încerc să te țin la distanță. Dar nu pot. Nu reușesc. (…) Ești…irezistibilă. Și nu… nu mi te pot scoate din minte. Ești, încă din ziua în care te-am văzut rătăcită în mulțime, tot ce văd în fața ochilor.”

Trec direct la final, care m-a lăsat cu un gol în stomac și cu inima bătând foarte tare. Eu refuz să cred că s-a terminat așa, mai ales după toate prin câte au trecut Vanessa și Oscar și după ceea ce a dezvăluit Elice. Nu pot spune că am pornit cu așteptări mari de la poveste, dar nu spun nici că m-a dezamăgit, am fost nerăbdătoare să cunosc povestea celor doi. De fiecare dată când dădeam pagina, simțeam un gol în piept și abia aștept să descopăr ce urmează în continuare. E o carte plină de emoții. Sunt multe personaje pe care le urăsc și nici după final nu pot să le agreez. Nici pe bunica Vanessei nu o prea plac, dar pe ea nu o urăsc atât de mult. Pe tatăl lui Oscar îl urăsc, pe Elice și pe prietena scorpie a Vanessei. Pe mama lui Vincent o urăsc, pe Vincent îl urăsc, pentru că a renunțat atât de ușor, pentru că și-a arătat adevărata față la petrecerea de Halloween și pentru că știam de la început că nu e bun, nu neapărat pentru Vanessa, cât în general.