Un singur adevăr cunosc: Acela că nu cunosc nimic, așa cum bine spuneau și predecesorii care presărau semne de întrebare pe rețeta existenței, fiind consumatori de îndoială ai filosofiei încă incomplete.
Un singur adevăr și, parcă, un singur verb care nu poate trece prin simțire înspre cuvânt… e prea absolută simțirea pentru a fi îngropată în niște cuvinte limitate de rigori, simetrie, ritm, rimă… ecouri prea mici pentru simțiri atât de mari!
Singurul meu adevăr este verbul neverbal, atemporal și aspațial fără de care aș fi doar o frază amnestică.
Altminteri, aș fi fost o vioară care își rupe corzile în ecou. Dar sunt o trăire care se împiedică în stilou. Un singur adevăr cunosc. Dar nu pe cel ce-mi vinde!...
Măcar cu gândul și tot aș ocoli falsitatea adepților care îndoctrinează cuvântul, umplându-l de sensuri ca într-o utopie a nesfârșitului verb faustic.