Totul prin har

· Editura MAGNA GRATIA
5.0
3 reviews
Ebook
128
Pages
Ratings and reviews aren’t verified  Learn More

About this ebook

“Obiectivul acestei cărți este mântuirea cititorului ei. Cel ce a rostit și a scris cuvintele ei va fi foarte dezamăgit dacă această carte nu îi va conduce pe mulți la Domnul Isus… Dorința mea este să mă asculți și, de aceea, vreau să spun că scopul acestei cărți nu este să ceară ceva de la tine, ci să îți spună că mântuirea este cu totul prin har, adică fără plată, gratis, în dar”.

În Totul prin Har, Charles Spurgeon prezintă calea mântuirii într-un limbaj clar, simplu și concis, astfel încât oricine să îl poată înțelege. El nu vrea să îți ceară să faci ceva pentru Dumnezeu, ci mai degrabă să îți arate ceea ce Hristos a făcut pentru cei care cred în El. Ai între aceste coperți una dintre cele mai clare și mai simple prezentări a mântuirii numai prin har.

Orice încercare a omului de a-I câștiga favoarea lui Dumnezeu pe baza faptelor și a meritelor proprii aduce condamnarea, dar acela care își pune credința doar în sângele ispășitor al lui Isus Hristos, onorează cum se cuvine harul fără plată și îndurarea lui Dumnezeu în inima lui, lucru care se va revărsa apoi într-o viață trăită în dragoste, recunoștință și ascultare de Dumnezeu și de Cuvântul Lui.

Ratings and reviews

5.0
3 reviews

About the author

Charles H. Spurgeon (1834-1892) – predicator baptist englez; cel mai citit predicator (în afara celor din Biblie); s-a născut la Kelvedon, Essex, Anglia.

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.