Chira Chiralina

Tragică, romantică, exotică, fermecătoare, plină de aventuri şi de pasiuni interzise, împletind viciul şi virtutea, abjecţia şi nobleţea, Chira Chiralina este una dintre cele mai tulburătoare scrieri din literatura română şi o neobosită pledoarie pentru libertate.
Tânăra Chira, ademenitoare şi naivă, îndrăzneaţă şi nesăbuită, îşi duce zilele alături de mama ei în petreceri şi răsfăţ. Seară de seară, cu o nepăsare sporită parcă de apăsarea sorţii, fata îşi primeşte oaspeţii într-un cadru sufocat de erotism, devenind, cu voie ori fără voie, idealul amăgitor al fratelui ei mai mic, Dragomir. Când, asemenea oricărei iluzii, Chira îi scapă tânărului printre degete, acesta porneşte pe urmele ei prin lumea cea mare, într-o călătorie care-i perverteşte sufletul şi-i îngenunchează spiritul. Odiseea levantină a căutării surorii iubite zugrăveşte un preţios tablou al Orientului la mijloc de secol XIX şi oferă impresionante lecţii de viaţă. La capătul drumului, hoinarul Dragomir, înţelepţit, îşi transpune experienţa pribegiei într-o poveste de o frumuseţe răscolitoare.

Scutite de grijile gospodăriei, cele două femei îşi petreceau vremea cu odihna, cu baia, cu toaleta, cu siropurile, cu mâncarea, cu narghilelele şi cu primirea curtezanilor. Nu uitau nici rugăciunile, dar nu se duceau niciodată la biserică, iar timpul sacrificat lui Dumnezeu era foarte scurt...
Şi, desigur, mama era mulţumită de ceea ce Dumnezeu voia ca ea să facă, fiindcă el nu vrea lucruri silnice.
El voia, mai întâi, ca mama şi fiica să stea în pat dimineaţa, cât le-o plăcea – loc potrivit pentru a ronţăi pesmeţi cu unt şi miere şi pentru a bea cafeaua cu lapte. Dumnezeu le poruncea apoi să se îmbăieze şi să-şi ungă corpul cu elixir de smirnă, să-şi înfrăgezeze obrajii cu abur de lapte fierbând la foc mic; să-şi facă părul lucios cu unt de migdale parfumat cu mosc; să-şi lustruiască unghiile cu o pensulă înmuiată în esenţă de anilină de acaju. Era apoi o întreagă daraveră cu toaleta genelor, sprâncenelor, buzelor şi obrajilor. Şi când totul era gata, urmau dejunul, fumatul şi siesta. Se trezeau când soarele era la chindie, pentru a arde aromate, pentru a bea siropuri şi în sfârşit pentru a începe marea dandana a zilei: cântecele, danţurile, cheful care ţinea până la miezul nopţii.