Simbolismul bacovian lasă câteva uși deschise spre esteticile ce vor irupe după el, când poemul va deveni prisma metaforică prin intermediul căreia poetul își caută locul său în lume, dar și lumea încearcă să se facă acceptată de poet. Permisivitatea poeziei bacoviene, forța ei ascunsă, capacitatea ei de a se primeni postum, intersectând direcții pe care, în aparență, nu le conținea, explică viabilitatea acestei opere de o paradoxală umilință. Probabil că are dreptate Borges când spune: «timpul care dărâmă palatele îmbogățește versurile»!“ – Dinu Flămând