Încredinţat că a reuşit să o înlăture pe Antoinette, vicontele Karle de Morlux este hotărât să scape şi de cealaltă nepoată a sa, Madeleine, care se afla în Rusia. Aceasta era îndrăgostită de Yvan Potenieff, fiul unui conte scăpătat şi urmau să se căsătorească, dar contele dorea ca fiul său să o ia de soţie pe nepoata sa (şi, deci verişoara lui Yvan), Vasilika Wasserenoff.
În acelaşi timp, unchiul Madeleinei pleacă în Rusia, în căutarea fetei. O va găsi, dar va trebui să înfrunte primejdii din care abia reuşeşte să-şi salveze viaţa. Apare însă ceva neprevăzut: unchiul se îndrăgosteşte de nepoată şi speră să-şi păstreze moştenirea celor două surori orfane, dacă se va căsători cu Madeleine. Rănită în amorul propriu, Vasilika se aliază cu vicontele, dar scopul ei este răzbunarea împotriva lui Yvan, care nu o iubeşte. Însă Rocambole şi Vanda veghează...